BluePink BluePink
XHost
Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink
 
 

istoric | efecte | legislatie | actiuni | studii | parerea ta | eurespir on-line | articole | linkuri

Header
 
 
   
 
prima pagina > efecte > efecte in familie >
 
efecte in familie
 
 
fumurile la locul de munca!
    Smoke-free este o sintagma la moda, pe care, ca mai tot ce vine de la occidentali, am primit-o cu bratele deschise. Tot mai multe companii din Romania adopta o politica smoke-free pentru a reglementa problema fumatului la locul de munca. Se inscriu aici, in primul rand, firmele cu management strain sau instruit in strainatate si multinationalele. Fumatul la locul de munca e pe cale de disparitie, dar exista inca in unele firme mici, cu management local. Legislatia romana interzice fumatul in spatii publice inchise, dar nu spune clar ca fumul de tigara este interzis la locul de munca. Si nu toate locurile de munca pot fi considerate „spatii publice inchise“. Decizia ramane deci in „ograda“ managerilor si depinde de stilul de conducere al fiecaruia.
Nu ne-am propus sa aratam cu degetul catre companiile in care se permite fumatul, nici catre managerii care impun respectarea drastica a unui program „fara tutun“. Pana la urma, fumatul este o alegere personala, pe care nici seful, nici legea nu ti-o poate dicta. Ceea ce ti se poate impune este locul in care ai voie sau nu ai voie sa-ti aprinzi tigara. Legea 349/2002 privind prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun stipuleaza ca fumatul este interzis in spatiile publice inchise, fiind permis doar in locuri special amenajate, cu respectarea urmatoarelor conditii obligatorii: a) „sa fie construite astfel incat sa deserveasca doar fumatul si sa nu permita patrunderea aerului viciat in spatiile publice inchise“; b) „sa fie ventilate corespunzator, astfel incat nivelul noxelor sa fie sub nivelurile maxime admise“.
Asa cum este ea formulata la momentul actual, legea lasa angajatorului roman trei optiuni: sa interzica total fumatul in compania lui, sa nu implementeze nici un fel de regulament anti-fumat, sau sa amenajeze acele spatii „ventilate corespunzator“. La noi, balconul este considerat un astfel de spatiu, doar ca nu prea respecta confortul angajatilor fumatori care, de dragul unui fum, trebuie sa infrunte - in functie de anotimp - canicula, gerul sau vantul taios. Cristia Maksutovici, Managing Partner al companiei Axa Consulting, observa tendinta unor multinationale din Romania de a culpabiliza fumatorii: „Se doreste crearea unei senzatii de ostracizare, de genul: «Fumatul este un viciu! Iata-i pe vinovati!» Locurile de fumat nu sunt incaperi placute si confortabile sau bucatarii cu miros imbietor de cafea, ci niste custi din geam, un colt vizibil celorlalti, pentru a pune un stigmat asupra fumatorilor. Unele companii cer angajatilor sa coboare zeci de etaje pana in fata cladirii - iarasi un loc vizibil - pe orice fel de vreme, pentru a-si ispasi pedeapsa de a fi fumator. O colega fumatoare imi povestea despre cusca de termopan din aeroportul Heathrow London, in care s-a simtit ca o vietate rara si stranie“. Pe de alta parte, nici amenajarea spatiilor pentru fumat cu canapele elegante si confortabile nu este indicata: „Efectul ar fi de a-i nemultumi pe cei care nu fumeaza si de a-i determina sa-si spuna: «Dupa ce ca fumatorii au un viciu, li se creeaza si conditii optime si au o viata mai buna decat a noastra, stand confortabil la o tigara»“.

Smoke-free sau to smoke free?


Pana cand ne vom lamuri cum trebuie sa arate un spatiu special amenajat pentru fumat, stim sigur ca orice decizie referitoare la fumatul la locul de munca trebuie sa tina cont de parerea angajatilor. Fie prin chestionare, fie prin survey sau discutii informale, salariatii ar trebui sa aiba un cuvant de spus. Trainerul de la Axa Consulting avertizeaza: „Comunicarea in organizatii este cea mai serioasa problema si, in cazul aplicarii unei masuri care afecteaza angajatii, ea ar trebui facuta cu mare grija, altfel efectul va fi opus celui scontat. Am vazut companii care au implementat un regulament anti-fumat fara a-si consulta angajatii. Mesajul a fost inteles gresit, rezistenta a fost mare, frustrarile au crescut si, in cea mai mare parte a cazurilor, nemultumirea si-a gasit subiectul: departamentul de resurse umane, care a fost hulit in pauza de tigara“.
Rezultatele acestui proces de consultare a angajatilor trebuie sa constituie punctul de plecare in formularea regulamentului, care trebuie sa specifice clar daca fumatul va fi interzis total sau doar in anumite zone ale companiei. Un regulament anti-fumat facut ca la carte trebuie sa protejeze toti nefumatorii din spatiile de lucru, sa se conformeze legislatiei in vigoare, sa se aplice intregului personal - inclusiv clientilor si vizitatorilor, sa descrie cum vor fi sanctionate abaterile si sa numeasca o persoana responsabila cu monitorizarea si primirea reactiilor.
Pentru a se ajunge la un regulament care sa multumeasca pe toata lumea, comunicarea si persuasiunea din partea managerului trebuie secondate de rabdare, atat a lui, cat si a angajatilor. Nu intotdeauna prima solutie este cea potrivita. In birourile de la Axa Consulting se fumeaza, dar s-a ajuns la aceasta decizie abia dupa ce s-a constatat ca fumatul pe terasa nu este compatibil cu doleantele si randamentul angajatilor. „Am incercat acum trei ani sa interzicem fumatul in birouri, amenajand un loc de fumat pe terasa, desi toti angajatii erau fumatori, inclusiv eu“, isi aminteste Cristia Maksutovici. „Am constatat ca majoritatea sedintelor operative au ajuns sa se desfasoare in locul de fumat. Ar fi trebuit sa reduc timpul sedintelor in functie de «necesitatile sau viciile» colegilor mei, ceea ce ar fi insemnat mai putine idei pentru companie, mai putina participare, iar dupa un anumit timp, mai putina creativitate si o mai mica implicare in problemele organizatiei. Asa ca am decis ca este mai bine sa fumam in timpul lucrului, decat sa interzicem fumatul“.
In Romania, legea impotriva fumatului nu este foarte drastica, doar ca - precizeaza Cristia Maksutovici - aplicarea ei se face cu mai mult tact, in unele organizatii, si mai brutal in altele: „Stiu ca sunt companii care pedepsesc fumatul cu plata unei «taxe», dar stiu si companii care dau premii pentru fumatorii care se lasa de fumat. Eu una, intre o masura punitiva si initiativa de incurajare a unui comportament pozitiv, as alege-o intotdeauna pe cea de-a doua“. In tarile cu un puternic curent anti-fumat, precum Norvegia, Irlanda sau Franta, se iau mult mai multe masuri pentru restrictionarea acestui obicei nesanatos. De pilda, se asigura asistenta pentru angajatii care vor sa renunte la tigari, se distribuie dropsuri si gume de nicotina, se organizeaza grupuri si cursuri pentru renuntarea la fumat, se scriu ghiduri pentru manageri in legatura cu fumatul pasiv. In unele companii, exista chiar sedinte de hipnoterapie si instrumente asistate de calculator pentru renuntarea la fumat.

Tutunul dauneaza grav companiei


Nimeni nu mai poate contesta astazi faptul ca fumatul este un obicei nesanatos, ca sa nu-i spunem viciu. Fumatul pasiv are repercusiuni la fel de grave: iritatii ale gatului, ale ochilor si ale nasului, dificultati in respiratie, stranut si tuse, dureri de cap, ameteli, greata si tulburari de concentrare, iar pe termen lung, boli cardiace si cancer pulmonar. Nimeni nu si-ar dori sa se confrunte cu astfel de simptome, cu atat mai mult la locul de munca. Conform Autoritatii in Sanatate si Securitate din Irlanda, exista dovezi convingatoare ca lucrul alaturi de angajati fumatori creste riscul de aparitie a cancerului pulmonar cu 20-30% la persoanele nefumatoare, iar riscul de a te imbolnavi de boli cardiace este cu 25-35% mai mare. Cele mai afectate de fumul de tigara de la locul de munca sunt persoanele care activeaza in domeniul alimentatiei publice - turism, hoteluri si restaurante. Sindicatul irlandez care reprezinta salariatii din baruri estimeaza ca in Irlanda se inregistreaza anual 150 de decese cauzate de expunerea la fumul de tigara de la locul de munca. Studii din Norvegia au demonstrat ca barmanii si chelnerii sunt supusi unui risc semnificativ crescut de dezvoltare a cancerului pulmonar, comparativ cu alte profesii. Manageri si angajati, fumatori si nefumatori, toti suntem de acord ca restrictia fumatului se impune pentru ca sanatatea si siguranta la locul de munca sa fie garantate. Pe langa scaderea riscului de imbolnavire, interzicerea totala sau partiala a fumatului s-a dovedit a fi o masura eficace pentru reducerea numarului de angajati fumatori. Carmen Lazar, Communication Director IIS, considera ca aplicarea stricta a unei politici smoke-free in toate spatiile publice (restaurante, baruri, institutii etc.) ar putea conduce la o scadere considerabila a numarului de fumatori sau, cel putin, a numarului de tigari fumate pe zi. Cercetarile arata acelasi lucru: in compania Ericsson din Stockholm, Suedia, numarul de fumatori a scazut cu 20 de procente dupa ce conducerea a amenajat spatii speciale pentru pauzele de fumat. Iar in Finlanda, legislatia de restrictionare a fumatului la locul de munca a redus cu 5% numarul de fumatori la nivel national.
In ceea ce priveste angajatorii, acestia au avantajul ca politica smoke-free reduce costurile directe alocate pentru sanatatea angajatilor si igiena locului de munca, precum si riscurile declansarii unor incendii. Nu mai punem la socoteala ca echipamentul de birou, mobilierul si perdelele ar avea o „viata“ mai lunga. Din nou, situatia este delicata in ceea ce priveste restrictionarea fumatului in domeniul alimentatiei publice. In localurile si restaurantele din Irlanda nu mai gasesti urma de fum de tigara, in Franta exista restrictii privind fumatul in aceste locuri, iar in barurile si cafenelele grecesti exista spatii destinate nefumatorilor. Indiferent de tara, initiativele de genul acesta au cam starnit protestul patronilor de baruri, restaurante si hoteluri, fiind asociate cu falimentul imediat. Totusi, la un studiu mai atent, asa cum s-a efectuat in Marea Britanie si Irlanda, se pare ca masura are mai degraba sanse sa duca la cresterea numarului de clienti in localuri. Pana la urma, tot nefumatorii sunt mai numerosi... Revenind la managerul nostru, el trebuie sa tina cont si de reversul regulamentelor de restrictionare a fumatului la locul de munca. Hai sa le spunem dezavantaje. Daca este hotarata fara consultarea angajatilor, o politica smoke-free poate sa-i nemultumeasca si sa-i demotiveze pe fumatori. Sau pe nefumatori, daca pauzele de tigara sunt prea dese si lungi. Daca locurile pentru fumat nu sunt corect amenajate, se poate ajunge la acea „ostracizare“ a fumatorilor. Daca pauzele de fumat sunt prea dese, ele pot afecta profitabilitatea firmei, daca sunt prea rare, pot cauza lipsa de concentrare a angajatului fumator. „E bine sa existe un echilibru si o analiza in urma careia sa se ia astfel de decizii“, concluzioneaza Cristia Maksutovici. „Pentru un angajator, restrictionarea fumatului poate sa duca si la efecte negative, sa demotiveze angajati competenti care se pot simti lezati. Pauzele de tigara adunate devin costuri pentru companie, asa ca as putea fi de acord cu o forma de «recuperare» a timpilor pierduti la tigara. Dar daca ii iei fumatorului dreptul la tigara, cu siguranta ca nu-i va sta gandul la activitatea pe care trebuie sa o faca, ci la... tigara!“ Si mai este un aspect, pe care insa angajatorul il poate folosi in avantajul sau: „Restrictionarea fumatului ii aduce pe fumatori mai aproape“, semnaleaza trainerul de la Axa Consulting. „Daca vrei sa iei pulsul unei companii sau sa faci un survey informal despre motivatia angajatilor, vei gasi toate informatiile necesare la locul de fumat. Aceste spatii pot fi speculate pentru imbunatatirea comunicarii in organizatie. Am vazut initiative de a pune panouri si de a posta diverse informatii folositoare la locul de fumat“.

Fumul de tigara - evaporat de la locul de munca


Nu exista asadar o reteta a succesului. Fumatul in birou sau in afara lui, in spatii special amenajate sau in fata cladirii, impartirea programului zilnic in pauze de tigara sunt decizii care difera de la o companie la alta, in functie de numarul de salariati fumatori si nefumatori, de comunicarea dintre ei si management, de puterea de persuasiune si de experienta conducerii. Deocamdata, managerul roman are libertatea de a decide cand si unde se aprind tigarile in compania lui. Nu exista interdictii legislative privind fumatul la locurile de munca, in birouri, baruri si restaurante. „In Romania, la ora actuala“, apreciaza Carmen Lazar, Communication Director la IIS, „fumatul la locul de munca este inca prezent la cele mai diverse niveluri: directorul unei intreprinderi fumeaza in biroul lui, doctorul si asistentele fumeaza in cabinet, la un salon de coafura fumeaza atat personalul, cat si clientii, in unele taxiuri se fumeaza etc“. Alina Ban, HR Director in cadrul Scop Computers, completeaza: „Companiile din afara sunt foarte orientate pe reducerea fumatului la locul de munca. Din pacate, in Romania, nu suntem foarte constienti de riscurile fumatului la locul de munca, si nici pregatiti sa venim in forta pentru educarea populatiei privind riscurile fumatului in general. Inca tratam aceste aspecte cu destul de multa superficialitate“.
Lucrurile se vor schimba fara indoiala dupa intrarea Romaniei in Uniunea Europeana. La fel ca celelalte tari membre, vom respecta si aplica Directivele Consiliului, care trateaza direct si foarte strict fumatul la locul de munca. De exemplu, tigarile vor fi interzise in locurile cu risc de expunere la pulberi de azbest si va trebui ca lucratorii nefumatori din cantine si toalete sa fie protejati de fumul de tutun din mediul inconjurator. Din fericire, politicile smoke-free care au invadat companiile din Romania vor face mai usoara trecerea la aplicarea Directivelor Consiliului.
Totusi, tigara ramane destul de tolerata la locul de munca. Desi 78% dintre angajatii francezi afirma ca legea Evin este respectata in firma lor, fumatul nu este interzis cu desavarsire: 55% din acest procent declara ca se poate fuma in locuri special amenajate si doar 23% spun ca fumatul este interzis peste tot in companie. Mai ingrijorator e faptul ca 21% dintre salariati afirma ca nu exista nici o restrictie de fumat la serviciu, ceea ce reprezinta o incalcare a legii din 1991. Anumite categorii de populatie sunt mai afectate de nerespectarea legii: barbatii (24%, fata de 18% - femeile), tinerii (23% dintre cei sub 40 de ani, fata de 19% dintre cei de peste 40 de ani) si muncitorii (31%, fata de 11% functionari). In plus, cu cat scade nivelul de educatie formala, cu atat scade sansa de a lucra intr-un loc unde interdictia este respectata (34% pentru cei fara studii universitare, comparativ cu 16% pentru cei cu liceu si/sau facultate). In realitate, riscul expunerii la fumul de tigara in timpul serviciului este strans legat de categoria socio-profesionala a respondentului. Numai 52% dintre salariatii francezi, adica ceva mai mult de un salariat din doi, declara ca legea Evin este „foarte bine“ aplicata. Daca 18% dintre salariati afirma ca aceasta interdictie nu este respectata in firma lor, cifra creste la 30% in ceea ce-i priveste pe fumatorii ocazionali si atinge 24% pentru marii fumatori (peste 20 de tigari pe zi). Chiar daca incearca sa fie rezervati, pentru ca sunt toleranti cu propriile slabiciuni, acestia sugereaza ca slaba aplicare a legii anti-fumat incurajeaza consumul angajatilor care au deja tendinta de a fuma mult, precum si „tigara de ocazie“. O responsabilitate care-i implica profund pe angajatori Cine este vinovat ca legea mentionata nu este decat partial aplicata? Aprecierile salariatilor francezi sunt fara drept de apel: 78% cred ca angajatorii ar trebui sa garanteze un mediu de lucru neviciat de fumul tigarilor pentru toti angajatii. Contextul in care se munceste nu este o scuza: angajatorii din hoteluri, restaurante, baruri, cafenele si discoteci au si ei aceasta obligatie. Un indice semnificativ al respingerii fumatului in locurile publice este faptul ca 73% dintre persoanele interogate considera ca angajatorii din domeniile sus-amintite au aceeasi obligatie chiar si fata de consumatori. Managerii care nu aplica legea Evin nu ar trebui sa ramana indiferenti la aceste cifre. Pana la urma, 80% dintre salariatii francezi prefera sa lucreze intr-un mediu fara fum de tigara. Cu alte cuvinte, ar fi in stare sa refuze un job din aceasta cauza. Si mai periculos pentru companiile care nu tin cont de legea Evin este faptul ca risca astfel sa piarda cea mai calificata forta de munca: 83% dintre persoanele cu diploma se pronunta in favoarea unui loc de munca „fara tutun“. In ciuda hotararii lor, salariatii francezi recunosc ca angajatorilor le este foarte dificil sa impuna aplicarea corecta a legii Evin. Pentru multi dintre ei, medicina muncii reprezinta un aliat esential in lupta impotriva fumatului in companii. 87% dintre salariatii din Franta considera ca medicii de la locul de munca ar trebui sa asigure consultanta pentru fumatorii care vor sa se lase de acest obicei. Si mai exact spus, 81% dintre salariati considera ca medicii de la locul de munca ar trebui sa aiba dreptul de a prescrie medicamente in cazul unui sevraj produs de lipsa nicotinei, drept pe care, la momentul actual, nu-l au.

Sursa: Revista Cariere - Anita Stroescu
 
inapoi la efecte
 



separator

Inainte de publicare, mesajele vor fi citite si aprobate, sau nu, de catre administratorii acestui site. Va multumim anticipat pentru intelegere.
 
Aici iti poti exprima opinia!
 
Nume:     
 
Titlu:     
 
Comentariu:     
 

2006-03-03 04:46:29
• enorm de mult fum la birou
marin
 
  nu stiu sa ii conving pe cei din birou sa nu mai "sudeze" tigara de la tigara!! sunt proaspat angajat, toti sunt mai batrini decit mine, da' nu lasa tigara din mina! muncesc ca naiba, au toate hirtiile pline de scrum, duhneste tot biroul, da nu asculta de nimeni in cei care le spun sa nu mai fumeze atita.. as fi bucuros daca ar fi amenzi usturatoare pentru astia ca ei, pentru ca de vorba buna nu inteleg.
separator
 
Campania de informare EuRespir
Campania de informare EuRespir
 Nume
 
 e-mail
 
 
Campania de informare EuRespir
 
ce este fumatul pasiv?
efecte in familie
efecte sociale
 

Noutati

 • Actioneaza si TU! Am deschis sectiunea Download de unde poti lua materiale referitoare la fumatul pasiv, posterul campaniei si altele.

 • Miercuri - 18.01.2006 - EuRespir a depasit 900 de utilizatori unici! Din ce in ce mai multi realizeaza ca "Fumatul pasiv ucide!"

 
Image
 
Image
 
 
istoric | efecte | legislatie | actiuni | studii | parerea ta | eurespir on-line | articole | linkuri
copyright @2005 - termeni si conditii
design & marketing Madalina Ciobanu
powerd by Andrei Baisan

Valid CSS!


  Linkuri.ro    www.traficsite.ro    Portal Romanesc    Director Web  
 
  Director Romanesc    Xweb.ro - Totul intr-un singur loc!    Directorul National de Medicina